Castelul Kemény

Este posibil ca pe locul satului să fi existat o mică fortificație încă din timpul Imperiului Roman, după cum o dovedesc ruinele din grădina castelului Kemény și tăblița de piatră care a fost găsită. Satul este menționat în surse scrise încă din 1228, când probabil a fost construită o a doua fortificație. Aceasta a fost distrusă de tătari. În 1319, aparținea familiei Losonczi de Tomaj, iar mai târziu familiei Bánffy de Losonc. La mijlocul secolului al XV-lea, familia Dezsőfi de Losonc a construit, de asemenea, un castel. Acesta a fost confiscat de la această familie deoarece în 1467 s-a alăturat celor care s-au opus politicii fiscale a regelui Matia. Castelul și moșia au schimbat foarte des proprietari, fiind deținute de principi ai Translvaniei, precum Báthory Zsigmond și Bocskai István. În cele din urmă, a fost donat de Rákóczi György al II-lea remarcabilului oștean Kemény János, care a fost ales ulterior principe al Transilvaniei. În 1662, după o bătălie pierdută, trupele inamice au devastat moșia, dar aceasta a suferit pagube și în timpul Răscoalei lui Rákóczi dintre 1703-1711.

Biserica reformată din sat a fost construită de Kemény Simon în 1727. Clopotnița separată adăpostește un clopot turnat în 1578. Biserica are bănci sculptate, cu ornamente rococo și un amvon decorat cu reliefuri.

Unul dintre strămoșii familiei este Simon Kemény, care a avut o moarte eroică în bătălia de la Sântimbru din 1442. I-a înșelat pe turci luând hainele și armura lui Ioan de Hunedoara, astfel obținând posiblitatea unui contraatac din partea armatei maghiare. Simon a fost fratele lui Péter, până la care poate fi urmărit arborele genealogic al familiei Kemény. Mulți dintre membrii familiei Kemény au fost politicieni, soldați și personalități culturale proeminente. Kemény János (IV) a devenit principele Transilvaniei, iar nepoții săi au dobândit titluri nobiliare. O altă figură proeminentă a unei alte ramuri a familiei este baronul Kemény Zsigmond (IV), un scriitor care a scris romane importante în literatura maghiară, în secolul al XIX-lea.

Dintre membrii familiei care au trăit în secolul al XX-lea, trebuie să îl evidențiem pe baronul Kemény János (XI), care a fost scriitor, organizator al vieții literare, patron al artelor și și-a folosit cea mai mare parte a averii sale în scopuri culturale. În 1926, împreună cu Kuncz Aladár, a organizat întâlnirea literară de la castelul din Brâncovenești, unde a fost înființată comunitatea literară de foarte mare importanță în cultura maghiară, Erdélyi Helikon. Din 1928 a publicat și o revistă, iar din 1930 a fost director al Teatrului din Cluj. În perioada socialismului a lucrat ca muncitor, apoi ca asistent de bibliotecar și în cele din urmă ca angajat al revistei literare Új Élet din Târgu Mureș.

Castelul, de formă regulată, are un plan pătrat, cu aripi cu două etaje care înconjoară o curte interioară de 20x20 m. Clădirea de azi și-a primit forma actuală abia la cumpăna dintre secolele XIX și XX. Dar exista deja o cetate la mijlocul secolului al XV-lea, construită de familia Dezsőfi. La mijlocul secolului al XVI-lea, pe timpul lui Kendy Ferenc, cetatea a fost reconstruită într-un castel în stil gotic târziu, cu elemente renascentiste. Poarta principală în stil gotic și ancadramentele de ușă și ferestrele renascentiste stau mărturie acestei faze de construcție. Castelul a fost distrus de mai multe ori, cum ar fi după moartea principelui Kemény János în bătălia de la Seleuș din 1662 și în timpul Răscoalei lui Rákóczi din 1703-1711. În secolul al XVIII-lea, familia a restaurat castelul, s-a construit etajul al doilea și, în conformitate cu noua modă, au apărut elemente tipice barocului târziu. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-au făcut două schimbări mari pe clădire: au modificat bastionul cu galerie conform planurilor arhitectului Möller István, iar cea mai mare parte a acoperișului a fost modificată. Castelul era odinioară înconjurat de un șanț și avea un pod mobil. Lunca de pini și stejari din jur a supraviețuit în condiții relativ bune până în prezent. În grădină se află mormintele membrilor familiei și masa Helikon.

Perioada după naționalizare

Castelul a fost deja vandalizat de către populația locală la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot ceea ce a putut fi mutat a fost îndepărtat. După naționalizare, castelul a fost folosit ca sanatoriu pentru copii și femei cu dizabilități. A fost restaurat începând cu sfârșitul anilor 1960 până în 1974, conform planurilor lui Keresztes Gyula. După căderea comunismului, clădirea a fost recuperată de moștenitori și luată în proprietate în 2014. De atunci, castelul a fost parțial restaurat și este acum un loc de desfășurare, a unor evenimente private și publice, concerte, fiind ținute, în același timp, și vizite ghidate.