Castelul Zichy

Satul a fost menționat pentru prima dată în surse scrise în 1291. Legenda spune că pe o insulă din mlaștinile din regiune se afla un nuc pe care era bătut un cui pentru călătorii care doreau să se odihnească, să își poată atârna rucsacurile - de aici ar proveni denumirea în limba maghiară: “dió” care înseamnă nucă, și “szeg”, adică cui. Potrivit faptelor istorice, locuitorii mănăstirii învecinate Egyed au fugit de turci sau de tătari într-un „colț” (în maghiară “szeglet”) invadat de nuci și au înființat acolo o nouă așezare. Originea numelui se poate referi astfel, de asemenea, la un colțișor sau un colț cu nuci. În 1277 era proprietatea lui Péter, fiul lui Drug din familia Gutkeled, care a construit aici o biserică din pietrele mănăstirii ruinate. Aceasta a fost distrusă de palatinul Kopasz la începutul anilor 1300. Pietrele au fost folosite pentru a construi un castel, dar la începutul secolului al XVIII-lea acesta era doar o ruină. La 3 februarie 1551, trimișii lui Ferdinand I și Gheorghe Martinuzzi au început aici negocierile pentru cedarea Transilvaniei. În 1686, odată cu recucerirea cetății Sâniob, Diosig a intrat sub stăpânire austriacă. Curtea l-a donat lui Donat Heissler. În 1692, el a fost cel care a dus la bun sfârșit cu succes recucerirea cetății din Oradea. Între 1697 și 1719, a devenit proprietar un general olandez, Johann Franz Grünsfeld, care a luptat intens împotriva curuților (participanții de diferite etnii la lupta antiaustriacă între 1671 și 1711). Construirea bisericii reformate a satului a fost începută în 1604, iar mobilierul și orga datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. Biserica catolică a fost construită în 1936. Până atunci, slujbele erau ținute în capela castelului Zichy. Industria vinului, care a fost modernizată de contele Zichy, este foarte importantă pentru sat și în prezent. Deși multe lucruri s-au schimbat, multe crame au trecut din mână în mână și vaste podgorii au dispărut fără urmă, cele două străzi cu pivnițe de vin, numite “Padalja”, rămân un martor permanent al culturii vinului din Diosig în Ținutul Ierului, atât în trecut, cât și în prezent.

Foarte probabil Zayk Gál a fost strămoșul familiei Zichy. În secolul al XIII-lea, una dintre casele familiei se afla în satul Zajk (comitatul Zala, Ungaria), iar cealaltă în satul Zics (comitatul Somogy, Ungaria). În secolul al XIV-lea a început să fie folosit numele de familie De Zich, mai târziu Zichy. Familia Zichy a jucat un rol militar, politic și cultural important în istoria Ungariei. O figură proeminentă a secolului al XIX-lea a fost contele Zichy Géza, care, pe lângă rolul său politic, avea și ambiții artistice. A fost dramaturg, dar a lucrat și ca dirijor și compozitor și a fost președinte al Academiei Naționale de Muzică (din Ungaria) timp de 43 de ani. A fost, de asemenea, pianist cu o singură mână, după ce și-a pierdut mâna stângă într-un accident de vânătoare. A făcut turnee cu Franz Liszt, care i-a recunoscut talentul. Zichy Ferenc (IX), fiul lui Zichy Ferenc (VII), a jucat un rol foarte important în istoria și dezvoltarea orașului Diosig la mijlocul secolului al XIX-lea. El a fost responsabil de renașterea viticulturii și a producției de vin în sat și de modernizarea cramei boierești. Tehnicile noi în producția vinului au  devenit un model pentru alte conace din zonă.

Construcția castelului a început în 1701 la ordinul generalului Johann Franz Grünsfeld, castelul ocupând locul a două parohii reformate. El a pus bazele agriculturii domeniului Bihardiószeg. Doi ani mai târziu, în 1704, castelul era deja în picioare și mobilat, în ciuda războiului de independență condus de Rákóczi Ferenc al II-lea. Castelul neoclasic este organizat în jurul unei curți interioare pătrate. Excepția în ceea ce privește stilul sunt aripa de sud-est și capela, care prezintă și caracteristici baroce. Capela este cea mai veche parte a castelului. A fost folosită de comunitatea catolică din Diosig ca biserică până în 1930, când școala breslei viticultorilor s-a mutat în clădire. În acel moment, biserica a fost închisă și transformată într-o sală de banchet potrivită pentru spectacole. Mobilierul capelei, obiectele sacre și orga au fost mutate în biserica romano-catolică nou construită. Arcul a fost tăiat în perete după 1930, pentru a crea o scenă.

Moșia și-a schimbat proprietarul în 1822, când, după o lungă perioadă de închiriere, Adam Sternberg cel tânăr a schimbat-o efectiv cu Zichy Ferenc (VII) pentru o proprietate în Boemia. Grădina englezească din jurul castelului a fost amenajată în 1810. Deși perioada de glorie a clădirii a fost în timpul familiei Zichy, în mod interesant, nu aceasta era sediul principal al lor. Personalul de rang superior locuia în castel, în timp ce servitorii de rang inferior locuiau în incinta castelului. Aripa de nord-vest se află azi într-o stare de degradare, deși cândva a fost foarte elegantă, cu o verandă frumoasă. Zidul cu ferestre, care se vede astăzi, a fost construit în 1930, deoarece clădirea și-a schimbat funcția. În urma reformei agrare din 1920, Zichy Tivadar a transferat clădirea statului român în 1930, cu condiția ca moșia să găzduiască școala de viticultori.

Perioada după naționalizare

Din 1930 până în 1968, castelul a fost sediul școlii de viticultori din localitate. Sala de mese se afla în aripa de sud-vest, iar sălile de clasă în aripa de nord-vest. Ulterior, cooperativa agricolă s-a mutat în castel, iar parcul a fost neglijat. Copacii pe care îi puteți vedea astăzi au fost probabil plantați de școala de viticultori. În urmă cu câțiva ani primăria comunei a creat un loc de joacă, care este acum folosit de comunitate.

În prezent, castelul este deținut de municipalitatea locală și găzduiește Muzeul Ecologic al Văii Ierului, o bibliotecă și un laborator horticol și oenologic în aripa de sud-vest a clădirii.